Înserarea vieții

Liniștea se lasă, Cu fereală-n seară. Nu vrea brusc să cadă, Poate să n-o doară. De prin sat, mai ”țipă”, Câte-o melodie. Așa-i obiceiul: Vrea, și-altul, s-o știe. Cam stingheră, Luna Își face de lucru După crengi uscate, Pe un Cer, ieri sacru. Stelele, flecare, Mai bârfesc lumina, Ce-npăienjenită, Tot mai scurmă tina. Plescăitul umple Golul de tăcere. Simt, în piept, iubire Plină de durere. Un crâmpei de viață Pâlpâie pe lac. O broscuță sare, Cu avânt și-un ”Oac”! Înserarea vieții, Cu și fără cer, Îmi aduce-aminte Și de cei ce pier. Salcia bătrână, Parțial uscată, Se tot plânge-ntr-una, Că-i, de val, bruscată. Rădăcina-nfiptă În pământ uscat, E acum în apă; Ea s-a tot plecat…