Iubiri de primăvară

Cântă păsările-n luncă, despre-un vis, sau poate-un dor. Nu-nțeleg, dar tot îmi place. Ochii-nchid și parcă zbor. Mierla, trilul își înalță, mai aproape, chiar în dud. Cinteza își ceartă soțul. E pe streașină, și-i ud. Guguștiucul, pe-ndelete, macină silaba-n draci. Nu e cuc, da-i dau dreptate: când iubești nu poți să taci. Pupăza vicleană-n vale, se tot uită după cuc. A scăpat în libertate, și se-ascunde într-un nuc. Gâștele, mai guralive, cu „idei”, ce bârfe par, Îmi trezesc pofte ascunse, de cuptor și de mărar. Rațele-ascultătoare, nu le cred și bombănesc. Lipăind cu „maca-maca” , chiar se bucură: trăiesc. O găină, ouătoare, după cum se laudă, Cârâie-n ograda mare, bună doar de pagubă. Asta însă după mine, căci cocoșul nu-i de-acord. O aleargă, căci, cu asta, bate el înc-un record. O vecină, singurică, cântă tare încă-odat; Poate se aude-n stradă, când o trece vre-un bărbat. Cam glumesc. E primăvară, și refuz să mă gândesc La necazuri și la boală. E splendid, când toți iubesc. Asta-o știu din auzite. Când am încercat și eu, Nopțile, cam nedormite, le-am pierdut, și-am tras din greu.