În apus de negri zori

Orele se scurg meschine Și nimic nu lasă-n loc. Sufletele stau stinghere, Părpălite la mic foc. Jarul e numai dorință, Iar cenușa amintiri. Mințile se pierd haotic, Tulburate de simțiri. Oameni sunt, nu mi se pare, Rătăciți din dreptul drum. Viața lor e-o închisoare, Cu un viitor de scrum. Flacăra trăiri-i stinsă De ani lungi de resemnări. Dreptu-l au la suferință, În apus de negrii zori. Din copii-au rămas doar poze, Iar din soațe mai puțin. Le-au murit părinții singuri Fără ei, în dublu chin. Viața lor? Ce mai contează; Scoasă-i la mezat de legi. Trupuri ofilite-ncearcă Loc să-și facă-n făr-de-legi.