Judecă și tu

M-am trezit chemat odată, Vrând-nevrând, la judecată. Provocați iar de albine, Porcii grași, crescuți în „bine”, Ca și oamenii de vază, S-au luat în „gât”; ce sfadă…

-Noi muncim ca „lucrătoare” Cât îi ziulica mare, Pe când voi vă îndopați Și acum vă dați bărbați Și aveți neobrăzarea Să scurmați cu râtul floarea, Ce-i o zână pentru noi, Cu polenul ei de soi, Ca să nu zic de stamine Și pistilul ei minune. Sunteți porci, să nu zic boi, Că nu „prindeți” sensuri noi, Și trăiți cam împuțiți, Chiar așa înavuțiți…

Și așa, în bâzâială, I-au băgat pe porci în boală, Și tot ele i-au chemat, La cea judecată-n sat. Eu, cu gândul la Ignat Și la sfântuleț cârnat, Le dădeam dreptate lor, Dar tăceam, căci nu-i ușor, Burta să mi-o pun în cap, Dacă porcii nu îi scap, Mai ales că-i îngrijeam, Chiar de florile pliveam. Martor, eu credeam că sunt, Și nu jude pe Pământ, Să le spun că porcu nu-i O icoană-n cui s-o pui, C-aș simți că mint prea mult, Chiar de-am omenia cult. Deci, tăceam și îi lăsam Să se tot acuze-n van, Și-așteptam să obosească Și-adevărul să zărească: Florile le cultivăm, Dar le rupem când plecăm La o nuntă, sau botez, Doar cu Frumusețea crez. Ele miere fac în stup, Însă noi, pe ele, „zdup!” O luăm ca s-o mâncăm Și ca sparții ne-ndopăm. Despre porci nu zic nimic, Nu vreau ziua să le-o stric, Căci, tot noi, tot profităm: Doar în jilțul Legii stăm…