Lacrimi de lumină

Lumânarea sacră, În altar, e stinsă. Lumina se cerne, În zăbrele prinsă. Glasul rugăciunii, Cu și fără carte, Se aude-n strană, Ca șoaptă de noapte. Liniștea eternă Ce din stei coboară, Înfioară inimi; Lacrim vrea să ceară. Strivite în ochii Stinși în nemurire, Parcă cer dreptate, Pentru „amăgire”. Calde ca durerea Mamei părăsite, Plâng neauzite, Vise răstignite. Lacrimi de lumină Cad peste icoane. În genunchi și Timpul, Strigă: Dar de ce? O Doamne! E o mănăstire; Nu-i nimic mai mult. Lacrimi de lumină Cad din cer… de mult.