Luna lui cuptor

Cerul sa-nroșit de praf. N-a plouat de-o lună. Lumea, bârfe plimbă-n sat; Nici o vorbă bună. Vântu-adie cu năduf, Plictisit de moarte. Fără nori, se joacă trist: Frige pietre coapte”. Aerul e pârjolit, Adâncit în sine, Ca un om la suflet gol; Chiar că nu-i de bine. Vrăbiile, resemnate, Rar zboară în stol, Cum fac ciorile-ndrăznețe; Dau vieții ocol.