Nuntă-n sat

Veselia e în toi. Dans, antren și vin de soi. Muzicanții urlă-ntruna. Un cățel iar latră turma. Tobe bat, ritmuri răsună. Lumea țipă, de ne bună. Melodiile-și pierd sensul. Răstignit răsună versul. Bucuria e stăpână. Doi, cu mulți, se iau de mână. Hora-și tropăie-n draci ritmul. Una roagă să-i dea drumul. Vine sârba cea vioaie. Ce se frâng? Ce se îndoaie? Doamnele își scot din fuste Lungi picioare, sau mai scurte, Și le-nvârt, și le strecoară În vârtej de piuă-n moară. Brațele se pierd de sine Și se-ncurcă prin vecine. Fetele, îmbujorate, Cam zâmbesc pe apucate. Plete flutură de zor, În lumini de reflector. Ochii strălucesc pierduți. Uni-s treji, alții ”făcuți”, Dar niciunul nu se lasă, Și tot ”pupă” ce-i la masă. Dintr-un ritm, în altul, unii, Încântați, sub raza lunii, Se tot chinuie să joace Iar un dans , știut, dar… pace, Și-ntr-un ritm duios, de rațe, Resemnați, se strâng în brațe. Brusc, ceva s-a petrecut. Incredibil. Au tăcut. Șocul, ce dureaz-o clipă, E, de timp, parcă risipă. Inerția nu îi iartă Și-n vârtej tacit îi poartă, De dansează, ce te miri, Dup-un buletin de știri. Unu-ncearcă să îi spună Partenerei lui, cea ”bună”, Ce a vrut o seară-ntreagă: ”Draga mea, îmi ești chiar dragă”, Dar n-apucă să rostească Decât ”dragă”… ”Să trăiască”! „Țipătul răsună-n sală, Aruncând meseni-n boală. ”Cine? Cum? De ce? Nu-i pasă Celui cocoțat pe masă. ”Să trăiască orișicine Care e mai beat ca mine”! Nașa țanțoșă-nfoiată Într-o rochie des călcată, Nu de fier, ci de picioare, Se-nroșește ca o floare, Când un ”mires-man” convins, O tot țucă înadins. Nașul, mai sfios din fire, Se tot dă pe lângă mire Și-i șoptește ”verzi și late”, Șoapte calde, vorbe plate, Iar mireasa, învățată, Nu cu carte răsfățată, Tot privește prin-pre-jur După unul pur și dur, Care s-o mai fure-o dat, Ca mai ieri și altădat. Brusc, petrecerea se-animă. Unul caută iar vină Unui alt vecin, cu soață, Nu a lui, ci una ”oață”, Ce i-a cam furat privirea Și-a trezit în el ”simțirea”. Scâncete, de încântare, Se aud, treptat ,mai tare, Și-apoi ținte desfătare, Și urlete-n gura mare, Căci petrecerea-i în toi Și pe drum, în pas de doi, Chiar când trece-un car cu boi, Și în față, și mai sus, În căruță, parcă-am spus. Și-s pierduți, Cu ochii goi… Ei sunt ”ei”. Noi, vai de”noi”…