Primăvară

Vântul s-a-năsprit în ora Resemnatelor tăceri. Ca speranțe spulberate, Flori în roz, tot cad din meri. Ghioceii-și sting suflarea, Într-un ultim dangăt sfânt, Pentru mama-n veci pierdută, Jeluită într-un cânt. Curcubeul de brândușe Saltă cupe ne-ncetat Și, cu soarele, închină, Cu polenul vinovat. Ca o pânză, untișorul Se pictează-n galben tot, Și-n fundal de frunze crude, Zeci de flori capul îl scot. Iarba veche stă să sară La bătaie cu-n ciulin, Și se-nalță îndârjită În covor de verde plin. În grădină ceapa-și cere Dreptul sfânt la frunze noi. A răbdat ca omu-n iarnă Gerul cruntelor nevoi. Usturoiu-i dă cu tifla, Verde-crud, îngemănat. N-a pierdut chiar nici o frunză; E de-o lună semănat. În pridvor, ca răbufnirea Vitelor din jug scăpate, Doi căței se iau în „clanță”, Încleștați pe-un blid de lapte. O femeie le zâmbește Și un coș de rufe cară. Nu îi ceartă. Nu-i gonește. Ce să-i faci… E primăvară.