Scrisoare de Crăciun

O scrisoare, de copil, Am citit acuma. O primisem de Crăciun… Se născuse mama. O „piedusem” chiar de Paști… Mama, nu scrisoarea. Fulgerau cristale-n ochi… Nu era ninsoarea. M-am ferit să vadă ea, Că plângeam trecutul. M-a-ntrebat și doar am spus: -Lacom e pământul. Mi-a citit-o ea atunci, Tremurând cuvinte. Era tot un sentiment De colinde sfinte. N-am putut, sau nu am vrut, S-o citesc eu singur. Glasul ei mă încânta, Ca floarea în mugur. După zile-nsângerate, De un ger hain, Am sorbit, cu încântare, Slove calde de alin… Am uitat dureri și vise, Des trăite în coșmar. Și-am gândit, cu ochi-n aburi: „Nu e viața în zadar”. Dacă un străin îți spune: „Ești ca și bunicul meu”, Dragostea nu lasă-n lume Să se piardă-un Dumnezeu.