Capăt de drum

Pomule golit de vreme, Și cu scorbura ce geme, Să te tai nu pot acum, Chiar de-i capătul de drum.

Te-aș scurta la jumătate, Dar nu pot, căci mi-ai fost frate, Iar când, tânăr, ai fost viu, M-ai ținut, la sân, ca fiu, Și, prin păsări călătoare, Mi-ai cântat doine la soare Și, ca mumă, cu dulci șoapte, Mi-ai vegheat somnul în noapte, Când fugeam de lumea crudă , Preferând iarba cea udă, Ce, de rouă-nviorată, Era pură-nmiresmată, Ca o floare de pământ, Cu cer înstelat mormânt.

Ce să fac? Cum să te-ajut? Brațul, veșted, ți-a căzut. Flăcări verzi nu-nmuguresc. Pletele-ți încărunțesc Și, fragile umbre gri, Frânte pier, în prag de zi.

În genunchi de cad, în rugă, Timpul nu-l opresc din fugă, Și nici Cerul nu m-aude, Chiar de am, în el, dragi rude, Scumpi părinți și alții mulți, Ce-au urcat la El ”desculți”

Vremea trece, vremea vine, Singur am rămas, cu tine. Să te tai nu pot acum, Chiar de-i capătul de drum.