”Dincolo”-n senzații

Stau printre voi, dar sunt departe, Și-n energii plutesc, în noapte, Trecut de pragul dinspre moarte, Într-un eter, ce ne desparte. În freamătul culorilor încinse, De o voință ne-nțeleasă, Înțelepciunea parcă mă atinge Și clar percep, Esența-aleasă. În ea, prezența Timpului e nulă, Iar eu devin un spirit-iute, Cu simțuri cert exacerbate, De a percepe ”neștiute”. Mă pierd în universu-n care Renasc, când mor, doar în plăceri, Și-ndrumători, chiar nevăzuți, mă poartă, Într-un neant fără dureri. Cu sufletul izvor doar de lumină, Concep ”sfârșit” și ”nou-născut”, Dar, din păcate, nu îmi pasă… Am, rațiunea, la ”trecut”…