E-”Atunci”

Când Vântul nu răspunde La Vocea ce îl cheamă, Iar Cerul se retrage, Cuprins de vechea teamă, Când Soarele încinge Noi lacrimi în cuptor, Iar Ziua se sufocă, În neguri ce o dor, Când, istovit de viață, Izvorul cade-n gol, Iar Gheața se usucă, La margine de pol, Când răsuflarea-i arsă De Aerul acid, Iar Timpul se uzează, Bătând ceva, placid, Când Noi, pe Noi, pe urme Avizi ne urmărim, Iar Viața-i ”dulce pradă”, La gât, când îi ”sărim”, Când Lumea e o groapă De lâncezite voci, Iar o Idee nouă, Ca frunză poți s-o toci, Când Inima-și așterne Doar cerga, pentru somn, Iar Sufletul își pierde Speranța și în Domn, Atunci e vremea Milei, Și-a dreptului de-a fi, Simplu Uman, chiar dacă, E-”Atunci” ultima zi.