În Liniștea zdrențuită

-i.a.-

Liniștea din cap se plânge; Glasuri aspre-o zdrențuiesc. Oropsită fără vină, Mă-ntreabă: ”Să mai trăiesc?” Creierul suspină amplu; Idei goale dănțuiesc. Răvășite, gânduri sumbre, Sentimentele strivesc. Sufletul se zbate-n teama Unui ”eu” nedefinit. Din speranță curge jalea; Totu-n jur e aiurit. Vraiștea joacă, fără jenă, Pe ritmuri de pițigoi. Cântă unul, urlă altul, Ca la Hărmălaia-n toi. Din TeVe se-aude larma Unor mulți certați cu toți. Vietăți, în țoale scumpe, Preamăresc tâlhari și hoți. Dar, în rest, totul e bine, Ca-ntr-un Iad, dar fără foc. Obsedat, crunt, de odihnă, Timp nu am, să mor, deloc…