Lenea amorțise tot i.a

Lenea amorțise tot. Un cățel strâmba din bot. Doi țărani zăceau pe lot, Supărați c-au băut tot. Rar, pe drum, trecea un car. Croncănea o cioară-n par. Casele, spoite-n var, Scârțâiau, din porți, arar. Vântul, leneș, se-odihnea. Rața, drog, iarăși cerea. O săteancă se ”ferea”, Când vecinul se-”oferea”. Timpu-n loc iar s-a oprit, Rătăcit și plictisit. L-am privit nedumerit: -Ce-i cu tine, te-ai prostit?… M-a privit nemulțumit, Cu un ”aer” istovit: -Ce mai vrei? Ce ți-a venit? Sunt ca tine-un aiurit. Tu mă ”pierzi” din Luni în Luni, Frunza-n sârg, o tai la câini, Dai din gură și din mâini, Și îi crezi, pe toți, nebuni. M-a lăsat cu gura… ”paf”, Căutând Cerul în ”praf”, Într-o lumea strânsă ”vraf”, ”Pusă”, sinceră, pe jaf.