Simplu pom

Când ciulini-și văd de treabă, Zbenguindu-se în vânt, Mă întreb, cert, fără treabă, Ei, ce rost au pe pământ. Poate sunt, doar ca să umple, Golul câmpului ”secat”, Și să dea un pic culoare, Iernilor cu ger uscat. Poate vor să ne-amintească Rătăcirea de străbuni, Cu alese flori, țepoase, Oameni buni, printre ne buni. Poate-aduc alint trăirii, Mângâind-o cu-o glumă Când, din depravări renaște, Mână-n mână cu-o minciună. Șansa curmă-n timpuri zborul Celor ce s-au vrut ciulini. Din pustiu renaște dorul Cântecului cu ”mălini”. E Crăciun și nu prea ninge. ”Capra” toacă-n curți de om. Cu rășina scursă-n soclu, Prins în cuie, plânge-un pom…