Sincer, nu mi-e greu i.a

Condus cu ”nădejde”, De cei ce conduc, Nu știam, desigur, Încotro s-o-apuc. Drumul înainte Părea înapoi; Jocul de cuvinte Îl ”gustăm” doar noi. M-am dat mai în ”lături”, Ca s-ajung ei, Și mi-am zis: Pe ”bune”, Sunt chiar ei, ”mi-s ei”! Cu o nonșalanță Demnă de mai rău, M-așezai în rândul Lung, cam până-n hău. Să rămân acolo, Mi-a trecut prin gând, Dar apoi, în silă, M-am pus la alt rând. Tropăind oleacă, Pe loc, ca la dans, Am cântat o odă, Scrisă în avans. Prea-slăveam ”mărirea”, A ceva ce-i mic. Viitorul poate? Nu mai știu ce zic. Ne-mbătam cu vorbe, Din idei, acrite, Și-aduceam elogii, Faptelor sfrijite. Cu ochii în lacrimi, Înnegriți de fum, Nu ceream mâncare, Căci eram pe ”drum”. Calea nevăzută, O urmam ca orbi; Ne ghida-n speranță, Croncănit de corbi. Undeva, probabil, Am ajuns atunci. Unde? Nu ”importă”! Vai de bieții prunci. Azi, stau la taclale Cu un ”eu”, de-al meu. Ca să-mi plâng de milă, Sincer, nu mi-e greu…