Singur stau în Rai învins

Singur stau pe malul urii, În miasma de scursori. Din mocirla vieții moarte, Crude voci, îmi dau fiori. Că sunt oameni, sau hiene, Nu pot spune, cert, acum, Căci, în urlete și fapte, Mână-n labă-și dau, oricum. Gurile macină vorbe Îmbibate cu venin, Iar pentru sărmani cu suflet, Cerga, pregătită-o țin. În ”țol uri” de sentimente, Largi croite de șacali, Defilează, prin trăire, Conștiințe de vasali. Slugi umile, prea-plecate Poftelor strivite-n dinți, Boturile-și ling, de sânge, Și urlă ieșiți din minți. Singur stau pe țărmul urii; Orizontu-i smog încins. Unii spun c-aici e Raiul… Doar c-a fost, de Iad, învins.