Soarele și Timpul

-ironia aiureli-

Clepsidra rănită, În Timp răstignită, Se zbate în ”cui”, Căci voia-i a Lui. Departe, în zare, Un petec de Soare, Ce-n zori, răsfirat, Se mișcă ciudat, Și, vrând să apară, Tot urcă-ntr-o doară, Pe-un Cer zbuciumat, Cu nouri pudrat. O Rază precară., Mai mult o ocară, Se scurge încet, Din Timpul ascet, Ce lasă un gol, În om, și pe sol. Prieten la ”toartă”, Cu Noaptea ingrată, La Soare el țipă, Că face ”risipă”. -Haine, haine, Ce ai azi cu mine, Și ții doar cu cea, Ce Ziua mi-o ”bea”? -Acuza-i nedreaptă, Te ia după faptă, Că-mi place, să știi, Lumina de zi! -Atunci poartă norii, Ce-mi tulbură zorii, Spre câmpul uscat, Ce plânge, stricat! -Eu plec, spune Timpul, Lăsând Anotimpul Să-și facă de cap, Ca porcul cu-n nap! În Toamna târzie, ”Mâncat” la chindie, Un Soare supus, Dispare-n apus.