Soarta artistului

-trai de om pătat-

Vijelia tot insistă… Vina lui, e, că există Și se-nalță-n calea ei… Cu un rost? Cu vre-un temei? Căci, ce este-un nuc ”pierdut”? Simplă casă pentr-un cuc, Ce, retras de gura lumii, Cântă singur, ca nebunii. Umbra lui, și glasul sec, Soarta lumii o ”petrec”, Iar pe orizontul fad, Brațe verzi, spre Ceruri, ”cad”. Rodu-i pustiit de oameni; Tari sunt ”cojile” de semeni. Corbi și coțofene-nvață, Cum să furi, ca ei, o viață. L-am văzut, ieri, doborât; Vijelia… M-a durut. Dup-o zi, doar crengi răzlețe, Cărau puștii prin fânețe. Ca-ntr-un gest de ”omenie”, Am pornit spre el, prin vie. L-am privit… un ciot ”scurtat” Pentr-un ”trai de om pătat”.