”Umbra” Crăciunului

Pășind peste umbre, Zorii se-nfiripă. Noaptea, bosumflată, O ”întinde”-n pripă. Zarea se îmbracă Ca de sărbătoare. Peste alb și negru, Și-a pus, iar, culoare. Raze jucăușe O ating în joacă. Pâlpâie plăpânde, Încercând să placă. Cerul nu se-arată, ”Primitor”, nici azi. E Crăciunul, însă, Au ”murit” mulți brazi. Ține la Natură, La fel ca la Om. De-aceea i-e milă, Când el taie-un pom. Totuși, e Crăciunul… Bucuria-i mare. În copii, candoarea, Tristețea, o ”sare”. Ce contează-i clipa Unui Moș peren. În ”crezuri” ,renaște, Sufletul etern. Milă și iubire, El ne-a ”pus”, cu har, Și ne-a luat păcatul, Prin Isus, ca dar.