Voalul negru

Ochii i-am închis, și teama De-ai deschide mă încearcă, Ca fuiorul fin de apă, Ce se varsă-n vale seacă. Greu păstrez în amintire Prea fugarele imagini, Ce, din timpuri vechi, apuse, Par hrisoave fără pagini. Umbrele se-aștern pe pete, Lăsând totu-n îndoială Și, prelinse spre lumină, Cer rar vieții socoteală. Slove, fără de cuvinte, Fac, din fapte, goluri seci, Ce se-nșiră fără sensuri, Pe pereții cruzi și reci. Cu un icnet de speranță, Redeschid noi amintiri; Mulți prieteni nu au față; Parcă râd, cu alte firi. Ochii îi închid, tăcerea Îi îmbracă-n giulgiul blând, Insistând că, voalul negru, E Lumină pentru gând.