Ziua ”vinovată”

Ziua, ”trecător grăbit” Când te simți și tu iubit, Sau o lungă ”șezătoare”, Când și sufletul te doare, Se-nvârtea, cam răvășită, Și la față cam ”pierită”, Mult scurtată-n prag de iarnă, Gol-goluță, fără blană. Ce zărea, nu îi plăcea, Suferința-n jur ”zăcea”, Și, în geamătul de rugi, Preoții dansau în blugi. Prunci micuți, cereau părinți, Tineri ”tari”, scrâșneau din dinți, Iar adulții-n ”armonie”, ”Semănau” rude în glie. Viața se scurgea dui-os, Tăvălit-n smogul gros, Ruptă, într-un fel, de trai, Străină și fără ”grai”. Ziua ”rătăcită”-n ea, Tristă rău, de ce vedea, Se simțea chiar ”vinovată”, Că a râs, și ea, odată…