Zilele se scurg mocnit

Zilele ne părăsesc una după alta, și-a le da un sens, e-acum doar să plescăi balta. Dai cu bățul, sare-un ”sfânt”, și îl simți, căci doare; de-arunci piatra-nfuriat, stai cu ochii-n soare. Zilele se scurg mocnit; ”focul” lor nu arde și, cenușa pusă-n cap, în van vânt, se pierde. Urgisite stau la rând, așteptându-și ”plata”, ”orți” micuți, cam ruginiți, după cum l-e soarta. ”Sens” să dea, au încercat, unei nu știu care vieți, legate-n fir de legi, fără multe-n stare. Unele-au fost prinse-n jug, muncind de pomană, și-au jucat, sub bici de bani, ca la teatru-o dramă. Rar, vreo una-n dorul ei, sau al leli, ”scumpe”, și-a făcut de cap, cumva, fără pic de minte.