Ea, Mamă

-lacrima amară-

Cu chipul luminat, de flacăra trăirii, privind la pruncul, ce în brațe îl ținea, lăsând să-i curgă-n suflet, lacrima amară, în jurul Ei, speranță, și viață, răspândea.

Destinul Ei, și-al Lui, ca o ființă sfântă, nu-i permitea să plângă, în hohote de mamă, pe Cel născut să moară, în chinuri, fără de teamă, și nici, zâmbind forțat, umană, să și geamă.

În ochi de prunc, o întrebare nerostită, răspuns dorea: De ce e fericirea chin? Căci El simțea, cum inima-i, în piept se zbate, deși Ea emana, doar dragoste… din plin.