Lacrimi de lumină

Lumânarea sacră, În altar e stinsă. Lumina se cerne, În zăbrele prinsă. Glasul rugăciunii, Cu și fără carte, Se aude-n strană, Ca un gong în noapte. Liniștea eternă, Ce din stei coboară, Înfioară inimi; Lacrimi sunt, de ceară. Strivite în ochii Stinși în nemurire, Parcă cer dreptate, Pentru „amăgire”. Calde ca durerea Mamei părăsite, Plâng neauzite, Vise răstignite. Lacrimi de lumină Cad peste icoane. În genunchi și Timpul, Strigă: De ce Doamne?!…

E o mănăstire… Nu-i nimic mai mult. Lacrimi de lumină Cad din cer… de mult.