George RogozPoezie și proză

Vatra vremurilor viitoare

Maria

-neastâmpărata nepoțică-

Săturată să alerge, prin grădină și prin soare, doar cu-o floare, două, rupte și mâncate-n graba mare,

se strecoară nevăzută, prin terasă, până sus, neținând seama de tata, obosit, pe gânduri dus.

Ochii îi lucesc intens, cu sclipiri de interes… -Tata este ocupat. Ce-i pe-aicea de stricat?

Sus pe masă cocoțată, printre cabluri, la PC, strânge monitoru-n brațe. –E cam mort. Unde-i pisi?

Cu desene învățată, animate și color, răscolește-nverșunată… vrea motanul zburător.

2008