Mame flori

Plouă-n șoaptă, plouă-n pripă, Și-n șiroaiee grele. Plouă fără încetare, Ca-ntr-un joc de iele.

Mângâiate în uitare Florile se pierd și plâng; Moartea nu le înspăimântă, Lacrimi în potire strâng.

Trupuri fragede se-nclină În cucernice dorinți; Vor doar apă și lumină, Și n-au zei, nici sfinți

Se oferă vinovate Că nu pot mai mult; Ochiul și simțirea-ncântă. Cu frumosul cult.

Printre ele nu-i niciuna Să-și urască puii; Mor ”bătrânele”, ca mama, Ce-și iubește fiii.

La nepoți le lasă ”locul”, Renunțând la soare; Ei doar vor… și chiar iau totul Și nu văd… cât ”doare”.