O Mănăstire

-la modă-

Sfântă zi de sărbătoare. Clopotu-i pe jale pus. Pași grăbiți zdrobesc o floare; Ochii tot umblau pe sus. Mănăstirea se înalță Pe un plai înmiresmat. Râul plânge, în surdină, Pe un prund îndurerat. Dale mari, străvechi, de piatră, O alee încropesc. Rase sunt de nerăbdarea Pașilor ce o strivesc. Zidurile-nsângerate De al nepăsării foc, În genunchi stau pe sub turla Ce sfințește-n cruce-un loc. Palizi sfinți, pierduți în umbra Timpului nerăbdător, Iartă-n gesturi consacrate Un urmaș nepăsător. Din culori s-a scurs lumina. Vremuri reci le-u dezbinat. Siluete-n pale forme, Par s-acuze-un Timp-stricat. Oameni simplii vin… se roagă. Vin și-avuți… umblând hai-hui. Au trecut pe-aici… e moda, Și Credința-n piept… s-o pui.