Alt biet noi

Cu privirile pleoștite, După seceta de bine, Un sătean, uman se pare, Se-ntreba cât îl mai ține. Mai spera în Dumnezeul, Scump cam mult azi la vedere, Acceptând că-njurătura E o formă de părere. Nu-și dădea cu ea, de jenă, C-ar jigni vre-un depravat, Ce, în câmpul muncii-oneste, Trecea, cert, neobservat. Ocupat să-și ducă traiul De pe azi, spre primul mâine, N-avea timp de cârâială Pentru-n colț, măreț, de pâine. Candid, urmărea el legea Printr-un labirint de bezne, Unde, rar, creștea Dreptatea, Din păcate pân-la glezne. Cu privirile pleoștite Și cu greață-n colț de gură, S-a oprit să mă întrebe: -Chiar e-adevărat? Ei fură?…