Balada unui biet ne bun

Flăcări fără fum Ard în biet nebun, Ce mai crede-n om, În genunchi, în dom. Jalea, cât cuprinde, Sufletul aprinde, Inima o frânge, Fără lacrimi plânge, Ochii doar acuză. Tremură o buză. Vorba vine greu; Nu-i blestem mereu. Mâna-n sus arată: -Totul după faptă! Cruce-și face-n gând, Pentr-un Cer mai blând. Cei din jur, în silă, Se îmbracă-n milă, Că-și aduc aminte, C-a fost om cu minte. Șocuri peste șocuri, L-au trecut prin ”focuri” Și i-au ars ”menirea” De-a simți iubirea. Nu mă recunoaște; Gându-i dus departe, Pe un deal cu flori Și soare în zări. Nu se mai revoltă Pe ”Mormânt cu boltă” Și pe ”Mâini”, cu vrere, Întinse la ”miere” Și-i iartă pe toți, Buni, sau răi, sau hoți, Ce-au greșit că ”tac”, Respectiv, că ”fac”. Doarme-n veci acum, La capăt de drum, Împăcat cu El, Și Morții fidel…