Bănuiala-n suflet

Număram sentimentele; ce multe erau. Mereu descopeream altul, cu o anume întristare. Unele, dacă le-aș fi trăit mai des, le-aș fi identificat mai repede. Și ce frumoase erau, aliniatea așa, la întâmplare, unul mai „prim” decât celălalt, cu atâtea implicații profunde, supra a ceva ce numim, de regulă, Suflet. El există, oricât s-ar străduii unii să-l ignore. M-am decis să încerc să le retrăiesc, din nou, pe toate. Dar oare, chiar le-am găsit pe toate? O vagă bănuială, că „nu”, își face loc, și mă doare iar sufletul. Aș vrea să o alung… Dar dacă este tot un sentiment? Câte dureri mai pot suporta oare? Și de câte mai sunt în stare? Oare, câte „sentimente” îmi mai „lipsesc”, ca să fiu „complet”? Probabil și moartea va fi unul, chiar dacă nu mă prea ispitește. Oare ce simți când se sfârșește totul?