Burniță

(Padiș-Apuseni)

Vălătuci de fum, Cerul gri, pătează. Lemnul se sufocă Și, la foc, visează. Obosiți, pe seară, Cortul am întins. Burnița, tăcută, Pe toți ne-a învins. -Nu vă las în pace! Vă murez de tot! De răciți, vezi bine, Că mă doare-n cot. -Dar n-ai mâini, ciufuto! Mârîii chiorâș. -Ești nepricepută Și-ai un zbor-târâș. -Râzi tu râzi nebune; Cunt vei regreta. Săptămâna asta, Pe la voi voi sta. Și-a rămas netoata Zece zile, rrea. N-am văzut nici Luna, Să urlăm la ea. În Poiana Padiș Și spre Focul Viu, Umblam cu umbrela, Țanțoș, fistichiu. E ciudat, la munte Astfel să te plimbi. Beam de ciudă seara; Ne-ncurcam în limbi. Umede, jilave, Hainele boceau Și, pe băț, la focuri, În zadar zăceau. Sub o copertină, Albastră, ca cer, Flăcări, reținute, Se văitau că pier. Umblam ziua toată Prin Gropi și Ponoare: Barsa, Ruginoasa, Nu vedeau des soare. Din păcate, ”scumpul” Nu a vrut s-apară. ”Îmbibați” cu ”grade”, Dormeam într-o doară. Doream doar căldură Și-njghebam un foc, Chinuit, desigur, Căci nu sta în loc. Ne uscam cu rândul, Cu șosete-n par, Și canadiene Întinse-n zadar. Ne-ntorce pe-o parte Și pe-alta apoi. Afumați, pe bune, Râdeam… noi, de noi. Copertina, mică, Focul apăra. Burnicioasa-n ciudă, Îl tot zgândărea. Zilele-n speranță Au trecut, sub ploi. În lacustra lume, Ne simțeam chiar goi. Revedeam strămoșii Doar cu piei pe ei, Adulând, uzi, focul Revărsat de zei. Prăzi, ei, doar ca hrană, Ucideau, și-atât. Azi, o fac ”umanii Cu burta la gât”. Noi suntem ”aleșii”, Protejați de Ea, Natura divină, Ce face ce vrea. Greu mai înțelegem Sensul Ei, de Tot. Chițăim la ploaie Și ”o luăm în bot”.