Cale prin tină

Dă-mi puterea, Doamne, Să îndur minciuna Ce răzbate-ntr-una Și scurmă în mine! Lasă-mi neștirbită Iubirea de semeni, În sensul de ”oameni”, Nu de lume-orbită! Ia-mi amărăciunea Ce, în suflet, zace, Și lasă-l în pace, S-atingă genunea! Însoțește-i zborul Spre caldele stele, Ca suplele iele, Să nu-i schimbe dorul! Oferă-i o șansă, Să nu le audă, În lumea zăludă, Ce dansează-n transă! Unde va ajunge, Va fi voia sorții, Și va da, și Vieții, Tributul de sânge. Azi, sau mâine, poate, Timpul nu contează, Căci cel ce visează, Singur e în moarte. Milă mi-e de Tine, Căci suferi prin noi, Cei cu ochii goi, Și trăirea-n pâine. Ne-ai făcut asemeni, Cu ceva în plus, De mâncare-ai pus Și-au ajuns doar oameni. În esența burții, Ne-ai închis pe veci, Și-n pământul-beci Ai dat liber sorții. În celula vie, Foamea ai înscris, Ce, ca un proscris, Totul vrea să fie. Nu îți cer acuma, Mai mult decât poți; În lumea de hoți, Însoțește turma. Las-o, bani să pască, Și plăceri ascunse, Iar în vise ”tunse”, Să aprindă iasca! De va fi Lumină, Nu vei regreta, Căci va arăta, Calea și prin tină…