Cârtitorul

Unii,”mari”, mi-au explicat, La ce-i bun un foc de tun, Dar nicicând n-am reușit, În ce-i rău, să văd, ce-i bun, Alții, n-au fost mai prejos, Să-mi prezinte fapte… Când văcuțele-au murit, Doar am spus: ”Și lapte”?… Cu răbdare-au încercat, Sistematic, îndelung, Să mă facă să pricep, Cum să râd, când alții plâng. Mai apoi, m-au ”lămurit” Că, Dreptatea, pe pământ, E un drept, ce toți îl au, Până, sau doar în, mormânt. Și, trăgând de ”dreptul” strâmb, Să-l îndrete-n sensul lor. Cum tot mârâiam, mi-au zis: ”Ești pierdut! Ești cârtitor!