Cu Rex, despre iubire

Mi-am pierdut timpul cu el, Să-i explic ”simțirea”, Bunul simț și, mai ales, Ce-nseamnă iubirea. I-am vorbit de cea de mamă, Și de soți, și de amanți, I-am mai pomenit de țară, De eroi și sfinți damnați. Pricepea cam ce vroia, Dând, docil, din coadă, Și, candid, mi-a spus, hain, C-ar vrea să o vadă. -Ea e mai presus de tot, Chiar luat laolaltă. -Ca atunci când, asudați, Intrăm într-o baltă? -E ceva necontrolat; Nici nu știi când vine. -Trece iute pe la noi? Și cât poate ține? -E neprevăzută rău, Și capricioasă. -Ce să fac cu ea, atunci? N-am nici bani, nici casă. -Ea nu caută avut; Patimă-i reală. -Da, și cei căsătoriți, Crezi c-au dat în boală? -E un diamant, ca simț, Ilogic de tare. -Ca și foamea mea acum, Sau puțin mai mare? -E un tainic simțământ, O poftă nebună. -E haleală, am înțeles; Caldă, multă, bunăăă…