Ei șI ce-i?

”Țara mea e ca o floare!” Asta știu, cert, din ”văzute”. ”Dulce e ca și păcatul!” Asta știu din ”auzite”. Pusă-n ”crucea întâlnirii”, Dintre munții vechi și noi, A răbdat sărmana multe, ”Arată” de cai și ”boi”. Migratori cu casa-n spate Și cu viața ca avut, În copite au luat glia, Căci atât doar au putut. Mai apoi, barbari din fire, Din palate, ani și ani, Cu o grijă prefăcută, Au scurmat-o, pentru bani. Glia îngrășată-n trupuri, A rămas, mereu, pe loc, De-a ajuns sărmana-n timpuri, Crematoriu fără foc. Jefuită și de straie, Ce păduri întruchipau, Sângele și-a dat, prin ape, Și prin cei ce-o mai iubeau. Țarina, cu haturi strâmbe, Și de legi, și de pământ, S-a retras, înfometată, De cei ce ”aveau cuvânt” Lanuri străvezii, bolnave, Se tratau cu buruieni, Cam băbește, cum vezi bine, Îndeajuns pentru pomeni. Răsfirate-n patru vânturi, Îngropate-n orișice, Urbanisme-nsărcinate, Avortau, cu-n : ”Ei, și ce-i?” Luați grămadă-n turme sterpe, De partide fel de fel, Pre-umani, ca la parade, Sfințeau ”Ura!”, plini de zel. Era oare simțământul Unui prea-sictir proces, Ce se prea-lungea în mintea Îndrumată spre deces? Sau mândria arogantă, Că sunt unii dintre-”aleși”, De prin gloata zbuciumată, Cu pomană, ieri, culeși? Ordonați în bulmăceală, Se-nghionteau, cereau, mai toți, Pentru ei, normal, o țară… Patrihoți, ce mai, nu hoți.