Hei, tu, cel de colo!

-Hei, tu, cel de colo, Dă-te mai ”dincolo”, Că-mi ocupi privirea Și nu-mi văd menirea, Căci mi-a spus, un ”frate”, Că am multă ”carte”, Că am viitor, Și că n-am să mor, Sau ceva pe-acolo, Căci îmi place solo, Să mă ghiftuiesc, Să simt că trăiesc! -Deci, fă pași oleacă, Domnia-mi să treacă, Căci am mulți supuși, Spre Vecie duși, Mai la noi s-o tragă, Căci mi-e tare dragă! -Cum? Mă amăgesc Și-n zadar trăiesc? Hai nu zău, străine, Tu te pui cu mine? Eu îmi pot permite, Tot din cele sfinte, Și cumpăr ”peșin”, Fără prea mult chin, Tot ce are prostul Și nu-i vede rostul, Căci sunt mulți ca mine, Cu palate pline, Ce tot vor să sară Rândul, când să moară, Căci sunt ”mici” destui, În groapă să-i pui, Fără de coșciug, În brazdă de plug, Căci o groapă costă, Și-afacerea-i proastă. -Ceee? Prostii vorbesc? Cum de te privesc; Ești o arătare Fără pic de sare, Și te rogi în van, Fără nici un ban, Ca să-l dai, când vine, ”Coasa” pe la tine, Să stai mai în față, Chiar de-i preț de piață, Sau pe lângă foc, Când îngheți pe loc, Pe când eu, cu fală, Stau și la tocmeală, Mândru în păcat, Nu ca un ratat. -Hei, tu, cel de colo, Dă-te mai ”dincolo”! Nu-mi pasă că ești ”Fiul” din povești, Cu un Tată ”sus”, Și cu-n Duh cam dus!…

Ăsta-i el, un om, Sprijinit de-un dom, Pus de noi, ”acolo”, În loc de ”dincolo”…