Lege lătrată

Boby, iar m-a supărat; Tot lătra, ca prostul, La o lege ce s-a dat… Cică-i strică rostul. -Ce-ai cu ea? l-am întrebat. Nu se ia de tine. Ea vânează oameni răi, Îmbuibați cu bine. -Da, dar codicil avea; Și nu unul, multe. Și de Mița pomenea, Cățeaua din curte. -Mită măi ea înfiera, Nu ”doamnele” tale, Căci îi doare-n cot, de tot Ce latră pe vale. -Eu doar mârâi; ei urlau. Se certau pe vorbe Și, ca noi, își și băgau, Nasu-n alte ciorbe. Că i-am auzit, mă jur, Cum vorbeau de oase, Și ciolane mari de ros, De prin flote-vase. Ce înseamnă nu prea știu; Cert, pont-ul e tare, Că, prea mulți, trăgeau de el; Pomeneau că-i mare. -Prostănac naiv și tont. Câine de ogradă. Marea e un lac întins… -Lumea să nu-i vadă? -Marș de-aici! Ești tolomac! Nu pricepi nimica. Legea e făcută clar, S-apere ”păpica”. -Iar atunci, ce fură ei, E legală mită? Că și eu, dacă nu-mi dai, ”Fac” un colț de pită. Să-nțeleg că e legal S-o iau de la tine, Dacă tu, ca stăpân-stat, Ai cămări prea pline? -Iar o-ncurci, jăvreișen prost. Legea ocrotește Tot ce nu este al tău… Și-i al meu, firește. -A, e clar, am priceput: Legea-ți face treaba, Ca să ai cu ce să furi… O latru degeaba.