Mârâieli

Ca să-mi facă-n ciudă, Tolănit pe iarbă, Se-ntindea potaia, Fără nici o treabă. Eu pliveam grădina, El privea pe vale, Și-ntr-o mârâială, Fredona cu jale: -Vai, o vai stăpâne, Îmi faci viața dură! Cum să dau acuma, Eu, prin sat, o tură? Jerpelit, cu glodul Atârnând pe tine, Zău că mi-e rușine Să te iau cu mine. Tot mai crezi acuma Că munca-i onoare? Când te văd sărmane, Eu cred că-i oroare. La ce-ți folosește Fapta în zadar? Buruiana crește. Nici n-o rozi măcar. De ce oare mintea Nu te duce-un pic, Să ”crești” de mâncare, Că ești cam calic. Tu mănânci într-una, Când ai chef, dar noi Ronțăim rar oase; Și-alea… ce gunoi… Carne nu există, Parcă o găină Ar fi doar ciolane, Fără pulpa fină.

Și așa, nebunul, M-a ”tocat” cu zel. Tot îi dau mâncare… Nu-i om, da-i fidel.