Minte de Șoim mic

Fără groaza prăbușirii, Un Șoim mic, plutește sus. Vede omul, cam nevolnic, După minte, puțin ”dus~. Ce să caute atminteri? Hrană are, din belșug. Chiar își face și rezerve, Îngropând câte-un coșciug. Ca să nu mai zic de câmpuri De bătaie, între ei. Ce risipă de mâncare… Poți s-alegi, din plin, ce vrei. Ciocârlia, zbuciumata, I-a șoptit de-un obicei: Chiar de au de toate-acolo, Se mănâncă între ei. I-a mai spus că, din înaltul Cerului, ea vede tot; Pofticioși unii de alții, Se ciupesc, se ling pe bot. I-a mai zis multe surata, Dar nu-i vremea să v-o spun, Căci m-aude, știi tu cine Și, de mămălig-o pun… C-am făcut-o chiar de oaie, Brânza, în burduf de ”Ham”, Și-o să-nghit iar minciunele, Căci, prea multă minte, n-am…