Moartea Curcubeului

Undeva, în Cer deschis, Nu în sens de poartă, Geme Curcubeul, trist, În culoarea moartă. Ca și omul, un tot, e, Când, de toate, are, Dar acum, plânge stingher, Și, zău, că nu-mi pare. Pulberea de stele-n el, Lacrimi mici de soare, Încă-l ține-n viață azi, Cu-n picior în zare. ROGVAIV-ul și-a pierdut Litera de sânge. Roșul și-a ieșit din minți, Și, în oameni, curge. Cerul suferă-n culoare; N-are cum să i-o mai dea. Pe pământ, macul oftează; L-a lovit dur ploaia grea. Ignorant, omul, cu zborul, ”Sângerase” vii culori. Lacrimi n-are, din păcate, Curcubeul stins sub nori.