N-ar fi rău

N-ar fi rău, ca-n lumea noastră, Să crească un pom, Fără teamă de toporul Mânuit de om. Sau, mici flori, să își reflecte Culorile-n Cer, Fără grija că, la ploaie, Otrăvite, pier. Un izvor să-și poarte apa, Pură-n sânul lui, Fără ”săpături” umane După fier, de ”cui”. Munții să nu-și mai ”îngroape” Codrii verzi în foc, Iară stâncile semețe, Să rămână-n loc. Norii să se-nalțe-n voie În azurul pur, Îmbinați de apa vie, Nu de praful sur. N-ar fi rău, să văd Lumina, ”Crudă”-n asfințit, Și un Soare ce nu plânge-n Smogul ”nesimțit”. Omul, pacea s-o-ndrăgească, Nu războiul tâmp, Lăsând corbii, viu să-l vadă, Nu ca hrană-n câmp.