Totu-i cu putință

Se ruga, la Dumnezeu, Cu-o speranță oarbă, Pentr-un simplu adevăr, Gol-goluț… o vorbă. Nu primea nici un răspuns, Căci, de, Cerul tace. Se-ntreba, în lungul post, Ce-ar mai putea face. Nu găsea nimic, și-n jur Domnea anarhia. Cel ce-avea, vroia mai mult; Asta-i! Amnezia. Cei mai mari nu se-ncurcau Doar să ”ciugulească”. Se-nfruptau cu jind… Din ce? Țara-i ”pitorească”. Printre ei, slujbași, la rând, Nu ”de rând”, vezi bine, Zeciuiau, cu pofta-n băț, Traiste-n goluri pline. Nepoftiți, străini de soi, Răi, după purtare, ”Făceau jocul” cum vroiau, Trișând la mutare. Luau, pe bani de mai nimic, Și cărau aiurea, Cam prea tot din ce-a rămas… Până și psaltirea. Cresc copiii-n țara lor, Fără de credință. Au făcu ce-au vrut din noi… Totu-i cu putință…!?