Trinitate

Rătăcit, caut o urmă, Să ajung la lume, iar. Mă gândesc însă, mai bine, Și, peste dorință, sar. Eu, de ea, sau ea, de mine, Nu cred c-au nevoie azi. Când ajungi pe fundul gropii, Nu ai unde să mai cazi. Mă prefac că nu îmi pasă; Nu-mi prea reușește, zău. Depărtarea și uitarea, Sunt surorile la hău. Mintea-mi vântură-o părere; Nu sunt de acord cu ea. Sufletul îmi ține partea; Nu mai vrea, doar dor, să bea. Îmi rămâne-n rest doar trupul, Și-mi duc zilele cu el. ”Asta-i trinitate, Doamne?!„ O fi… poate… într-un fel…