Trisețea frumoșilor zori

În lumina zorilor, Pe poteca norilor, Raze fine, drum își fac, Spre oglinda unui lac. Aburi străvezii, tăcerea, O strâng strâns la sânul lor; Clipociri mărunte-n maluri, Să o zgândăre, tot vor. Valuri răsfirate-n șoapte, De un vântuleț ușor, Scurmă, parcă-ndurerate, Amintiri de vis, și mor. Unul vine, se aruncă, În oftatul celui dus. Țărmul îl alungă-n largul Unui lac, pe glume pus. Pacea văii-i tulburată De un ”Oac!„ mic și grăbit, Ce străbate vraja dulce, Cu un ”plici” cam istovit. Undele lovite țipă Cu un glas neauzit. Undeva, un câine latră; Cine știe, s-a trezit. Pe o ușă coșcovită De ani lungi și de nevoi, Se strecoar-o umbra lungă, Cu ochi duși, de viață goi. Pasul scurt tremură parcă; Fără țel, e ca pierdut. Reazăm în speranță n-are; Azi e-un ieri, mereu trecut…