Urgia apei

Cerul își îngroapă, Norii, în adâncuri Și îi prăbușește, Peste-nalte țancuri. Vaietul din vuiet, Vântul vag îl scoate, Când, prea gol, în cuget, Fără milă bate. Vijelia-și varsă, Prin potop, mânia; Pe o stâncă veche, Tremură Vecia. A-nfruntat prigoana, La-nceput, fățiș; Gem acum milenii, Strânse-n grohotiș. Steiuri flendurite, Resturi de trufie, Se zbat, îngrozite, În crunta urgie. Timpul, fără milă, Sapă în pământ, Pregătind, se pare, Vieții, alt mormânt. E, în Cer, o apă, Cu tăișuri multe, Cam ca și credința În diverse culte.