Undeva... departe

Undeva, departe, fără început, Se strecoară Moartea, spre un timp trecut. Sensul e aiurea; chiar lipsit de sens. Ce a fost, va fi-va, în trecutul dens. Resemnate Clipe, ce au fost, vor fi. La sfârșit, sunt zeii, pragului de zi. Viața se strecoară, cu-n prezent pe ea. Punctul se întinde, fără-a știi ce vrea. Raza se-nfășoară în spirale reci. În neant, și frigul, are-un loc de veci. Nesfârșite sfere în cerc se învârt. Timpu-n el se pierde, spre Abis, târât. Nisipul de stele, din Clepsidra-spartă, Zboară fără noimă, legat doar de Soartă. Pete de Lumină se târăsc și mor. Umbrele tăcerii se pierd în decor. Din Nimic, Nimicul, vrea să se-întrupeze. Gol cu gol începe, să se regrupeze.

-Ce-a ieșit?… Se vede. Mai nimic?… Vă cred. Asta cred că-i bine… Ce nu am, nu pierd.