Vine... orașul!

Cresc orașele… în sat; Caută noi prăzi. Câmpul se-nfioară-n hat; Drumuri, devin străzi. Cucu-i alungat din nuc; Rătăcește-aiurea. Cucuveaua parcă-i om; Cântă cum i-e firea. Nu cobește-un adevăr; Ea, doa îl remarcă. Camioane vin, și vin; Jos ~nicii” descarcă. Liniștea s-a tulburat; Izgonită, fuge. Câini-o latră, ca și ”ei”; Frumusețea plânge. E un sat, nimic mai mult; Ce conteaz-o sapă. Dar orașul? E ce e; Cum? Cloacă în groapă? A! Îngroapă ce e vechi; Pe străbuni adică. Baze noi el pune-acum; Aaaaa! E lumea mică. Vin și gabori pe la noi; Peste, e mai bine? Și ne apără de tot; Și din Cer ce vine? Și credința? Nu în El; În lege? Pe bune? Și în cei ce-o fac?.. de râs? Nu mă pot abține…