George RogozPoezie și proză

Vorbe-n cuvinte. Mârâieli

Zboară îngeri

Zboară îngeri peste veacuri… Păsări albe nu se văd… Focul cade-n zdrențe surde… Printre oameni e prăpăd… Zarea-și stinge răsuflarea Într-un rânjet de apus. Neguri aspre-ascund cărarea… Am plecat? Sau am fost dus? Soarta-n loc își ține pruncii Nenăscuți pentru-a trăi. Nu îngroapă corbii morții Rătăciți printre cei vii. Neamurile-și spun părerea Printre gratii de măslin. Se-mbâcsește frontiera Dintre clipă și destin. Zâmbetul se stinge-n fașa Rănilor de pur venin. De iubire, nici că-i vorba, Într-un rânjet pur canin. Mai deciși ca niciodată, Să scurmăm ce n-am sădit, Ne luăm în piept cu viața… Dar ce-i asta? Ne-a lovit. Zboară îngeri peste veacuri Și se plâng că nu-i vedem. Focu-n inimi e cenușă. Am crescut.Tot nu credem.