Zei pieritori

Scârțâie lugubru, Cu ora tocită, Ziua-ncărunțită, Cu fața pocită. Pulberea se-ngroapă, Tot mai mult, în nori, Și doliul îmbracă Azurul în zori. Sângele lacustru Geme-n pomul viu, Otrăvit de Cerul Mort fără alt Fiu. Rărită, Lumina, Cu sufletul ros, Cade și se-ngroapă În câmpul pietros. Viața zdrențuită, Cerșetoare-n sens, Însoțește lumea În pustiul ”dens”. Nimicul îmbibă, Azi, trăirea ei. Apa și Lumina, Pier, încet, ca zei…